Sfântul Arhidiacon Ștefan a fost evreu de neam și a trăit în Ierusalim, în primele vremuri ale creștinismului. El a fost ales de Sfinții Apostoli, împreună cu alți șase bărbați puternici în credință, pentru a fi diacon, adică slujitor al primelor comunități creștine. Dintre aceștia, Ștefan era cel mai de seamă, cunoscut pentru credința, înțelepciunea și curajul său.
Numele Ștefan înseamnă „încununat”, deoarece el a fost primul creștin care a primit cununa muceniciei. De aceea, Sfântul Ștefan este un model de credință, curaj și iertare pentru toți creștinii.
Sfântul Ștefan propovăduia deschis credința în Domnul Iisus Hristos. El le explica oamenilor că Legea Veche se împlinește prin Hristos, Care este Mesia cel vestit de profeți. Pentru că spunea aceste adevăruri, a fost prigonit de farisei și de conducătorii poporului evreu, care l-au învinuit pe nedrept că vorbește împotriva lui Dumnezeu și că nu respectă Legea lui Moise.
Dus în fața tribunalului iudeu, Sfântul Ștefan a vorbit cu mult curaj și a adus dovezi din Scripturi, arătând că Iisus Hristos este Mântuitorul lumii. Pentru că nu au putut să-l contrazică, judecătorii s-au umplut de mânie.
Scos afară din cetate, Sfântul Arhidiacon Ștefan a fost ucis cu pietre, în anul 33, devenind astfel primul martir al creștinătății. Înainte de moarte, el a avut o vedenie minunată, a văzut cerurile deschise și pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu.
În timp ce era lovit cu pietre, Sfântul Ștefan s-a rugat astfel:
„Doamne, Iisuse, primește duhul meu!”
Apoi, căzând în genunchi, a spus:
„Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta!”
Prin această rugăciune, Sfântul Ștefan a arătat o iubire și o iertare asemănătoare cu ale Mântuitorului.
După moartea sa martirică, Sfântul Ștefan nu a fost lăsat necinstit. Deși ucenicii săi se temeau de persecuții, oameni credincioși au avut curajul să-i ia trupul în taină, pentru a nu fi profanat, și l-au îngropat cu multă evlavie, într-un loc din apropierea Ierusalimului.
Moaștele Sfântului Ștefan au fost descoperite în anul 415 într-un loc numit Beit Jimal (sau Kefar Gamala), lângă Ierusalim, după o vedenie a preotului Lucian. În urma acestei descoperiri, moaștele au fost scoase la lumină și mutate cu mare cinste într-o biserică, spre închinarea credincioșilor. Descoperirea moaștelor a fost însoțită de minuni. Mulți oameni bolnavi s-au vindecat, iar cei aflați în suferință trupească sau sufletească au primit alinare prin rugăciune. Aceste minuni au întărit credința creștinilor și au răspândit și mai mult cinstirea Sfântului Ștefan în întreaga lume creștină.
În timpul împăratului Teodosiu cel Tânăr (sec. V), moaștele au fost mutate la Constantinopol (astăzi Istanbul) și așezate într-o biserică dedicată Sfântului Ștefan. De-a lungul istoriei, după diferite războaie și împărțiri ale relicvelor (în special după Cucerirea Constantinopolului de către cruciați în 1204), fragmente din moaștele Sfântului Ștefan au ajuns în mai multe locuri: brațul drept al Sfântului Ștefan este păstrat în Trinity-Sergius Lavra, lângă Moscova, Rusia. Alte fragmente sunt păstrate în Basilica San Lorenzo fuori le Mura din Roma, Italia. Tradiții vechi menționează că părți ale moaștelor (precum capul sau alte oase) pot fi găsite în locașuri din Europa, uneori și în Franța sau alte orașe creștine.
Basilica San Lorenzo fuori le Mura din Roma, Italia.
În ziua de 27 decembrie, Biserica îl pomenește cu cinste, iar tradiția spune că este bine ca oamenii certați să se împace, să aducă în casă icoana Sfântului Ștefan și să se roage pentru pace, sănătate și dreptate.
Sfântul Ștefan rămâne până astăzi un ajutător grabnic, un exemplu de credință vie și un ocrotitor al celor care caută adevărul și dreptatea.