La poalele impunătorului Ceahlău, în localitatea Durău din comuna Ceahlău, se află Mănăstirea Durău, un așezământ monahal de călugărițe încărcat de istorie, spiritualitate și povești vechi de secole. Atmosfera liniștită, frumusețea locului și bogăția cultural-religioasă au transformat acest lăcaș într-un reper important al zonei Neamțului.
Din anul 2015, Mănăstirea Durău este inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Neamț, sub codul NT-II-a-B-10607. Ansamblul cuprinde șase obiective valoroase: Biserica „Buna Vestire” (1835), casa mitropolitului Veniamin Costachi (1832), casa monahului Varahil Moraru, stăreția, clopotnița de zid de la începutul secolului XX și vechea clopotniță de lemn, datată în prima jumătate a secolului XIX.
Prima atestare documentară a Schitului Durău datează din 1779, când stareță era schimonahia Nazaria. După mutarea acesteia, împreună cu soborul de maici, la Văratec, așezământul a fost lăsat în paragină. În 1802, mitropolitul Veniamin Costachi a reorganizat schitul, transformându-l în mănăstire de călugări.
Vechea biserică de lemn a schitului a fost înlocuită între 1832–1835 de o biserică de zid solidă, construită de călugări de la Neamț și Secu, cu sprijinul schimonahiei Safta Brâncoveanu și al egumenului Ghervasie. Trei negustori înstăriți din Piatra Neamț, Gheorghe și Ioan Prosie și Vasile Iliovici, au suportat cheltuielile construcției. Biserica a primit hramul „Buna Vestire” și a fost sfințită de mitropolitul Veniamin Costachi.
În anii 1936–1937, interiorul bisericii a fost împodobit cu o pictură deosebită realizată în tehnica encaustică de către marele pictor Nicolae Tonitza și studenții săi. Scenele surprind motive inspirate din portul și viața locuitorilor din munții Neamțului, iar lucrarea a fost sfințită în 1937, într-un eveniment festiv.
În 1959, mănăstirea a fost desființată, lăcașul devenind biserică de parohie. După reorganizări succesive și perioada comunistă, în 1991 mitropolitul Daniel Ciobotea a reașezat Durăul în rândul mănăstirilor de maici și a înființat Centrul Cultural-Pastoral „Sf. Daniil Sihastru”, sfințit în 1995 de patriarhul ecumenic Bartolomeu I. Ulterior, biserica a trecut prin lucrări importante de consolidare, iar în 2003 a primit și al doilea hram- „Sfântul Pantelimon”.
Biserica are plan triconc, cu trei turle din lemn și patru încăperi: pridvor, pronaos, naos și altar. Bolțile semisferice, catapeteasma sculptată și icoanele vechi creează un interior cald și primitor. Printre odoarele de preț se numără o icoană a Maicii Domnului din secolul XVIII, considerată făcătoare de minuni. În incinta mănăstirii se află și clădiri istorice: casa mitropolitului Veniamin Costachi, clopotnițele de lemn și de zid, dar și un paraclis pictat în 1938 de monahul Varahil Moraru.
De-a lungul timpului, Mănăstirea Durău a fost vizitată de numeroși scriitori și iubitori ai muntelui. Vasile Alecsandri, în povestirea „O primblare la munți”, sau Alexandru Vlahuță, în „România pitorească”, au evocat frumusețea locului, liniștea schitului și drumul spre Ceahlău care pornește chiar de aici, din luminoasa poiană a Durăului.
