Ion Luca Caragiale s-a născut pe 30 ianuarie 1852, în localitatea Haimanale, astăzi comuna I. L. Caragiale, județul Dâmbovița, într-o familie cu tradiție culturală modestă. A fost primul copil al lui Luca Ștefan Caragiale și al Ecaterinei Chiriac Karaboas, într-o familie cu legături strânse cu lumea teatrului și a culturii. Tatăl său și unchii săi, Costache și Iorgu Caragiale, au fost actori, iar această apropiere de scenă avea să-i marcheze decisiv destinul.
Încă din tinerețe, Caragiale a fost atras de teatru și literatură. A urmat studii la Ploiești și București și a frecventat Conservatorul de Artă Dramatică, fără a deveni însă actor. A lucrat ca sufleor și copist la Teatrul Național din București, perioadă în care l-a cunoscut pe Mihai Eminescu. Activitatea jurnalistică și contactul direct cu viața publică i-au oferit materia primă pentru observațiile sale sociale extrem de fine.
Caragiale a fost un observator genial al oamenilor, obișnuind să petreacă mult timp în cafenele, berării și redacții pentru a asculta conversațiile, ticurile de limbaj și micile drame cotidiene, pe care le transforma în opere literare memorabile. Multe replici din piesele și schițele sale sunt inspirate direct din vorbirea reală a oamenilor vremii, ceea ce face ca personajele sale să fie extrem de vii și recognoscibile și astăzi.
Ion Luca Caragiale este considerat cel mai mare dramaturg român, remarcându-se printr-un umor incisiv, o ironie lucidă și o extraordinară atenție pentru limbajul vorbit. Piesele sale de teatru, O scrisoare pierdută, O noapte furtunoasă, D-ale carnavalului sau Conu Leonida față cu reacțiunea, surprind cu realism și spirit critic moravurile societății românești de la sfârșitul secolului al XIX-lea. De asemenea, volumele de Momente și schițe rămân printre cele mai iubite texte ale literaturii române.
Deși este astăzi considerat un clasic al literaturii române, Caragiale a fost adesea contestat în timpul vieții, fiind acuzat că prezintă într-o lumină exagerat de critică defectele societății. Obosit de disputele literare și politice, s-a stabilit în ultimii ani la Berlin, unde a continuat să scrie și să urmărească evenimentele din România. A murit acolo pe 9 iunie 1912 și a fost ulterior înmormântat în Cimitirul Bellu din București, alături de familia sa.
Pe lângă geniul literar, Caragiale a lăsat o moștenire lingvistică și culturală remarcabilă, contribuind la evoluția limbii române și creând expresii care se folosesc și astăzi. Ion Luca Caragiale nu a fost doar un scriitor, ci și o oglindă a societății, surprinzând prin umor și ironie adevăruri profunde despre oameni și comunitate.