„Crucea Talienilor” este un monument ridicat pe culmea munţilor Stânişoarei, în zona Pasul Stânişoara, la graniţa judeţelor Suceava şi Neamţ, pe ruta cunoscută drept Drumul Talienilor (DJ 209 B). Drumul Talienilor a fost construit la începutul secolului XX, între anii circa 1896–1902, la ordinul regelui Carol I al României, pentru a realiza o legătură strategică între Valea Moldovei şi Valea Bistriţei.
După Primul Război Mondial, în perioada interbelică, în zonă au lucrat mulți muncitori italieni (numiți popular „talieni”) la: construcția drumului montan DN17B (care lega Neamțul de Bucovina), lucrări forestiere și de exploatare a lemnului, ridicarea unor poduri și construcții din piatră.
Monumentul Crucea Talienilor a fost ridicat de către meşteri italieni („talienii”) în memoria faptului că au realizat drumul, pe unul dintre punctele cele mai înalte ale culmii. La construirea sa s‑au folosit elemente de piatră sculptată, înaltă de aproximativ 9–10 m, purtând însemne regale române (ex: deviza „Nihil sine Deo”).
Monumentul original a fost distrus în timpul de după 23 august 1944, adică în al Doilea Război Mondial, după lovitura de stat din România și ocuparea unor zone de către trupele germane sau retragerea acestora.
Sadoveanu a scris romanul în 1930, când localitatea se numea doar Crucea, iar expresia „Crucea Talienilor” nu era încă oficializată. Dar drumul Vitoriei Lipan trece exact pe acolo, deci putem spune că: Crucea din romanul „Baltagul” este zona actualei Cruci a Talienilor. La acea vreme (înainte de reorganizarea administrativă a regiunilor, în perioada interbelică), denumirea „Crucea” desemna exact zona de frontieră dintre Borca (Neamț) și Crucea (Suceava de azi).
Ulterior, localnicii au început să-i spună „Crucea Talienilor” (sau „Crucea Italianului”) din motive istorice: În roman, Vitoria trece prin ambele, în drumul ei spre Vatra Dornei. Numele „Crucea Talienilor” apare mai târziu, în memoria muncitorilor italieni care au lucrat în zonă la începutul secolului XX.